
"Se preconizează că zonele periurbane vor deveni cea mai reprezentativă structură urbană pentru muncă şi trai de pe glob în secolul al XXI-lea (Ravetz, Fertner, Nielsen, 2013). Prin urmare, se consideră necesară elaborarea unui Plan de delimitare a teritoriilor periurbane din Judeţul Cluj, având în vedere şi faptul că Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu completările şi modificările ulterioare, face referire expresă la necesitatea unui studiu de specialitate pentru delimitarea unor astfel de zone. Scopul studiului este de a stabili limitele zonelor periurbane în vederea fundamentării dimensionării spațiale și a elaborării viitoarei strategii de dezvoltare a zonelor periurbane și a planului de amenajare a teritoriilor periurbane din județul Cluj”, se arată în proiectul de hotărâre al Consiliului Judeţean, citat de Ziua de Cluj.
Zona periurbană a municipiului Cluj-Napoca – zonă funcțională de interes județean – compusă din municipiul Cluj-Napoca și comunele Aghireșu, Aiton, Apahida, Baciu, Bonțida, Căianu, Chinteni, Ciurila, Cojocna, Dăbâca, Feleacu, Florești, Gârbău, Gilău, Jucu, Săvădisla și Tureni.
Sunt câteva ansambluri imobiliare aflate la vânzare acum în Cluj-Napoca, Florești și împrejurimi.
Oferta imobiliară în zona periurbană oraşului Cluj-Napoca
Experţii liderului în imobiliare online din Cluj, portalul Compariimobiliare.ro, vă prezintă cele mai scumpe şi cele mai ieftine case de vânzare în câteva dintre cele 17 localtiăţi cuprinse în zona periurbană a municipiului Cluj-Napoca.
Cele mai scumpe case de vânzare
Jucu – 650.000 euro
Feleacu - 582.000 euro
Floreşti -535.000 euro
Gilău – 429.000 euro
Chinteni – 345.000 euro
Apahida – 290.000 euro
Cele mai ieftine case de vânzare
Dăbâca – 23.000 euro
Chinteni – 68.000 euro
Floreşti – 70.000 euro
Apahida – 75.000 euro
Baciu – 78.000 euro
Feleacu – 99.000 euro
Sursa: Compariimobiliare.ro